Cum face ȘOȘOACĂ de râs România, în Parlamentul European / Reacțiile colegilor: „Diana Șoșoacă a fost EXORCIZATĂ în Parlamentul European”

Publicat: 18/07/2024, 14:35
Actualizat: 18/07/2024, 15:15

România a trimis la Bruxelles, în Parlamentul European, politicieni de soi și de tot soiul, care s-au și remarcat încă din primele zile de mandat. Unul dintre cazuri este și cel al Diana Șoșoacă, SOS, care a reușit performanța să fie evacuată din sala de ședință chiar în ziua în care europarlamentarii alegeau președintele Comisiei Europene.

Înarmată cu icoane, botniță și un chef teribil de scandal, Șoșoacă a avut nevoie de intervenția a 8 stewarzi ca să fie scoasă din plen. Nu înainte de a fi filmată și postată pe toate rețelele de socializare din întreaga lume.

Reacțiile n-au întârziat să apară și nu sunt deloc dintre cele de dorit de autoarea circului din Parlamentul European.

Europarlamentarul SOS, Diana Șoșoacă, a fost dată afară de la propriul spectacol de către președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Ce merge în Parlamentul României nu merge și la Bruxelles, așa că mesajul pro-rus urlat de Șoșoacă a fost imediat neutralizat de câțiva angajați, nu înainte de-a mai face încă o dată România de râs, la nivel mondial.

Imediat au apărut pe rețeaua X mai multe postări ale europarlamentarilor prezenți, în care Șoșoacă este prezentată drept o creatură a FSB.

Așa arată o creație sau, mai bine zis, creatură a FSB.

Comportament putinist: Europarlamentarul român de extremă-dreapta pro-Putin, Diana Șoșoacă, purtând botniță și provocând o scenă în P.E; mutându-și bufoneriile din Parlamentul României în Parlamentul European, a mai scris un alt europarlamentar pe X.

Un alt martor al scenei a scris tot pe X: Diana Șoșoacă a fost exorcizată din Parlamentul European și multe alte remarci care nu fac decât să arunce cu și mai mult noroi în obrazul României.

Jurnalistul Eddy Wax, de la POLITICO, a scris că „Diana Sosoacă a fost exorcizată din Parlamentul European”.

Filmulețele cu evacuarea europarlamentarei au curs pe rețeaua X.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa